INOVAȚIA NE POATE AJUTA
SĂ ERADICĂM FUMATUL


Utilizarea tehnologiei pentru a crea opțiuni mai puțin dăunătoare este răspândită în multe domenii. Ce rol are ea în reducerea riscurilor asociate fumatului?

Untitled 4 Desktop

Inovația ne poate ajuta să eradicăm fumatul 

Pe măsură ce societatea evoluează și descoperim modalități mai bune de a face lucrurile, adoptăm, în viața de zi cu zi, măsuri de siguranță și inovații pentru a ne proteja. Acest concept de utilizare a tehnologiei și a gândirii creative pentru a găsi opțiuni mai eficiente sau mai puțin dăunătoare nu este nou. La fel cum loțiunile de protecție solară ne apără pielea de arsuri și căștile de bicicletă ne protejează de răni grave la cap, inovația poate crea alternative mai bune pentru toată lumea. Aceeași logică poate fi utilizată și pentru a reduce riscurile asociate fumatului. Se știe că fumatul este periculos, dar motivul este adesea înțeles greșit. Mulți oameni cred, în mod greșit, că nicotina este principala cauză a nocivității fumatului. Deși creează dependență și nu este lipsită de riscuri, nu nicotina este principala cauză a bolilor asociate fumatului, ci fumul.

Când o țigară este aprinsă, tutunul arde la o temperatură ridicată și generează astfel fum. Acest fum conține niveluri ridicate de substanțe nocive, care duc la apariția unor boli grave, inclusiv a cancerelor bronhopulmonare. 

Cel mai bun lucru pentru orice fumător este să renunțe complet la tutun și nicotină, dar, pentru cei care nu o fac, produsele fără fum sunt o modalitate de a reduce expunerea la numeroasele substanțe nocive care se găsesc în fum. Prin eliminarea fumului, produsele fără fum pot conține niveluri considerabil mai scăzute de substanțe nocive în comparație cu țigările, motiv pentru care ele reprezintă o alegere mult mai bună. Totuși, trebuie stabilit pentru fiecare produs în parte în ce măsură el reduce aceste niveluri și, desigur, trebuie avut în vedere că produsele fără fum nu sunt lipsite de riscuri și creează dependență.


Tehnologia produselor fără fum

Produsele fără fum folosesc diferite metode pentru a livra nicotină, care este unul dintre motivele pentru care oamenii fumează. Toate aceste produse au o însușire comună: nu generează fum


Dezvoltarea tehnologiei bateriilor a contribuit la apariția multor produse fără fum. Dispozitivele sunt acum suficient de mici, astfel că ele pot oferi atât ritualul și senzațiile pe care fumătorii adulți le caută, precum și gustul. De asemenea, există produse fără fum care nu necesită deloc dispozitiv.


In ziua de azi, fumătorii adulți care nu renunță au o varietate de alternative la fumat dintre care să aleagă. 

Un viitor fără fum este posibil numai dacă fumătorii adulți care nu renunță consideră că aceste produse sunt înlocuitori acceptabili ai țigărilor. Este important să ne amintim că există diferite produse fără fum și fiecare ar trebui să fie validat științific pe baza propriilor caracteristici.

Tehnologia fără fum poate ajuta la eradicarea definitivă a fumatului. Atunci când sunt realizate la standarde adecvate, produsele fără fum fundamentate științific au potențialul de a fi mai puțin dăunătoare decât continuarea fumatului, dar ele creează dependență și nu sunt lipsite de riscuri.

Pe lângă măsurile care descurajează ințierea fumatului și cele care îi încurajează pe fumători să renunțe, încurajarea fumătorilor care nu renunță să treacă la alternative mai puțin nocive ne poate duce cu un pas mai aproape de un viitor fără fum. Pentru fumători, există întotdeauna o alegere mai bună decât continuarea fumatului.

Arrow

A fost de folos acest articol?

Ne poți lăsa mai jos și sugestiile tale de îmbunătățire:

CAUTĂ

REZULTATE

0 rezultate pentru: ""